Viziteu dupa ce a fost acuzat de Ivancea ca nu a inceput exproprierile : „Va spun că am identificat problema și funcționarii respectivi vor merge in comisia de disciplină pentru că așa ceva nu este permis”

0

Astazi la Consiliul Judetean Bacau a fost semnat contractul de reabilitare a tronsonului Stejaru – Bacau ( 21,5 km lungime ). Pe acest tronson au fost nenumarate avarii care au lasat mai multe zile bacauanii fara apa la robinete.

In conferinta de presa, in care a fost semnat contractul de 35 de milioane de euro, Ivancea l-a acuzat pe primarul Viziteu ca nu a inceput exproprierile in zonele unde va fi amplasata noua conducta, fapt ce va ingreuna mersul lucrarilor:

Din păcate, contractul semnat astăzi are și o parte mai puțin plăcută: inacțiunea strigătoare la cer a Primăriei Bacău care, în calitate de proprietar al conductei, NU a inițiat nici până la ora asta procedurile de expropriere a coridorului afectat lucrării.” preciza dimineata Ivancea

Primarul Viziteu a reactionat in aceasta seara – dupa ce a facut verificari – spunand ca va rezolva de indata aceasta problema. Edilul a anuntat ca functionarii din primarie au gresit si vor fi anchetati :

Întrucât nu mi s-a adus în atenție că ar fi existat 6 adrese de la Compania de Apă pe această speță, am cerut și eu explicații în aparatul administrativ pentru a vedea exact ce funcționar nu și-ar fi făcut treaba. Va spun că am identificat problema și funcționarii respectivi vor merge in comisia de disciplină pentru că așa ceva nu este permis! Pe de altă parte, din schimbul de emailuri oficiale dintre primărie și Compania de Apă va pot spune că încă din 20 august 2021, responsabilul din primărie a cerut CRAB o lista a proprietarilor terenurilor, avizele de OCPI și tabelul cu valoarea despăgubirilor. Până acum, nu am primit nici noi, în instituție un răspuns. Drept urmare, pe lângă măsurile pe care le va lua comisia de disciplină, daca acestea se vor impune, mâine la prima oră ne vom ocupa să întocmim toate documentele pentru a demara procedurile de expropriere și în cel mai scurt timp sa eliberam și autorizația de construcție.” a precizat primarul Viziteu


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.