Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza rămân în arest preventiv. Ioan Adam va sta în arest la domiciliu

0

Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza vor fi judecaţi în arest preventiv, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, Ioan Adam va fi eliberat din arest şi va sta în arest la domiciliu, iar Tudor Chiuariu rămâne sub control judiciar, dar poate părăsi ţara în perioada 26-29 ianuarie, a decis luni ICCJ.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis luni, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, trimis instanţei în 22 ianuarie, menţinerea măsurii arestării preventive în cazul fostului deputat Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Paltin Sturdza, Dan Costin Bengescu şi a judecătorului Ordog Lorand Andras.

În cazul fostului deputat Ioan Adam, aflat în arest preventiv din 20 noiembrie 2014, instanţa a dispus înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de la data de 26 ianuarie la 24 februarie inclusiv. Ioan Adam urmează să iasă luni din arest preventiv. În timpul arestului la domiciliu, Ioan Adam trebuie să meargă la procurori sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi are interdicţie să comunice cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosar.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.