Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA în dosarul licenţei pentru un post TV

0

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a venit, joi dimineaţă, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul legat de presupuse intervenţii la CNA în favoarea primarului Gheorghe Ştefan, cu scopul obţinerii licenţei pentru un post TV.

Hrebenciuc a ajuns la DNA în jurul orei 11.30 şi a declarat, la intrare, răspunzând unei întrebări, că nu are calitatea de a spune dacă va fi sau nu pus sub învinuire în acest dosar. Deputatul PSD a fost audiat de procurori, în acelaşi dosar, şi la 25 iulie, când a spus că a dat o declaraţie de martor în cazul plângerii PPDD, în care le-a relatat anchetatorilor despre relaţia instituţională dintre Parlament şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Întrebat atunci, la intrarea în sediul DNA, în ce relaţii este cu primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, Viorel Hrebenciuc a arătat că nu este în nicio relaţie cu acesta. Întrebat dacă a intervenit la membrii CNA în favoarea lui Gheorghe Ştefan, pentru obţinerea unei licenţe pentru un post de televiziune, Hrebenciuc a răspuns: „Da’ de unde”. De asemenea, întrebat dacă a discutat cu membri ai CNA pentru favorizarea unei televiziuni în scopul obţinerii licenţei, Hrebenciuc a spus: „Niciodată”.

*Sursa: Mediafax


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.