Lucrările pe Autostrada A7, între Adjud și Bacău, au intrat în ultima etapă, iar următoarele două săptămâni sunt decisive pentru deschiderea completă a celor două sectoare rămase din tronsonul Focșani – Bacău. Dacă ritmul actual se menține, șansele sunt foarte mari ca, la finalul lunii august, șoferii să poată circula neîntrerupt pe autostradă de la Bacău până spre București.
Constructorul UMB este mobilizat puternic în special pe Lotul 3 Răcăciuni – Bacău, unde se execută ultimele lucrări la structuri, racordări, asfalt și elementele necesare deschiderii traficului. CNAIR a anunțat deja închiderea Variantei Ocolitoare Bacău în perioada 17 – 31 august, tocmai pentru realizarea conexiunilor dintre autostrada nouă și centura municipiului.
Pasajul de la Cleja, aproape de final
Una dintre cele mai dificile lucrări de pe Lotul 3 este viaductul de la Cleja, cu o lungime de aproximativ 1,2 kilometri. În urmă cu numai câteva luni, această structură era considerată principalul punct critic pentru respectarea termenului de finalizare. Constructorul a mobilizat aici sute de muncitori și numeroase utilaje pentru recuperarea întârzierilor.
Imaginile filmate pe 12 august arată însă un progres spectaculos. Lucrările au ajuns practic în ultima sută de metri, asfaltarea avansează, iar mare parte din structura principală este deja finalizată.
Reacțiile celor care urmăresc constant șantierul sunt aproape unanim pozitive. „Progres fantastic. Felicitări UMB”, scrie unul dintre utilizatorii care au urmărit imaginile. Un altul estimează că, în aproximativ 7-10 zile, pasajul ar putea ajunge în stadiul necesar recepției.
Alți urmăritori remarcă viteza cu care s-a lucrat în ultima perioadă și consideră că finalizarea pasajului până la sfârșitul lunii august, scenariu privit cu rezerve în urmă cu câteva săptămâni, a devenit acum foarte probabilă.
VIDEO: Autostrada A7 – Pasaj CLEJA – video @RaducuPDrum
Viaductul de la Nicolae Bălcescu, la finisaje
O situație similară este la viaductul din zona Nicolae Bălcescu. Imaginile realizate pe 11 august arată că structura este aproape finalizată, iar echipele lucrează la ultimele rosturi de dilatare și la finisajele necesare înaintea deschiderii.
Practic, marile lucrări de structură din această zonă se apropie de final. Și nodul rutier Bacău Sud este într-un stadiu foarte avansat, ultimele intervenții importante fiind legate de racordarea noii autostrăzi la actuala Variantă Ocolitoare Bacău.
Tocmai pentru executarea acestor conexiuni, CNAIR și DRDP Iași au programat închiderea circulației pe centura Bacăului între 17 și 31 august 2026.
VIDEO: A7 – Finalizarea viaductului Nicolae Bălcescu. Ultimele rosturi de dilatare înainte de inaugurare, 11.08.2026
Autostrada A7 – viaduct Nicolae Balcescu – sursa @Ovidiu Imbrea
31 august poate deveni ziua în care Bacăul se leagă direct de București pe autostradă
Cele două sectoare aflate acum în lucru sunt esențiale. Odată deschise porțiunea de pe lotul 2 Adjud – Răcăciuni și Lotul 3 Răcăciuni – Bacău, se va realiza continuitatea A7 între Bacău și tronsoanele deja deschise spre sud + A3 , spre Bucuresti.
Lotul 3 Răcăciuni – Bacău are o lungime de aproximativ 21,5 kilometri, iar Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni are aproximativ 38,8 kilometri, din care o parte este deja în trafic.
Potrivit unor surse din CNAIR, semnalele din teren, mobilizarea UMB și lucrările de racordare programate chiar până la 31 august indică un scenariu foarte favorabil.
Dacă nu apar probleme majore în ultimele zile de șantier și recepțiile se desfășoară conform programului, sfârșitul lunii august ar putea aduce una dintre cele mai importante premiere de infrastructură pentru județul Bacău si pentru Moldova: circulație continuă pe autostradă de la Bacău spre București.
Autostrada A7 – Nodul rutier Bacău sud de pe A7 – video @DRDP Iasi


felicitari umb!
arata bine!hai umb!