
Lucrările pe Autostrada Moldovei A7, între Bacău și Pașcani, au intrat într-o etapă avansată, iar cel puțin 50 de kilometri de autostradă ar urma să fie deschiși circulației până la sfârșitul acestui an, conform economica.net.
Potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, pe întreg tronsonul Bacău–Pașcani constructorul UMB a mobilizat aproximativ 5.500 de muncitori, peste 500 de utilaje, precum și aproape 600 de șoferi care lucrează cu 296 de autobasculante, în două schimburi.
Primele două loturi ale tronsonului sunt cele vizate pentru deschiderea din acest an. Lotul 1 a depășit 70% stadiu fizic, în timp ce lotul 2 se apropie de același nivel.

Pe șantier se lucrează simultan la asfaltare, inclusiv la stratul de uzură, cu cinci eșaloane de asfalt. Montarea grinzilor din beton este realizată în proporție de peste 95%, iar la podul peste râul Moldova a fost montat complet tablierul metalic.
În paralel sunt executate lucrări la sistemele de colectare a apelor pluviale, parapetele de protecție, semnalizarea rutieră, hidroizolațiile podurilor și pasajelor, panourile fonoabsorbante, sistemele ITS și iluminatul autostrăzii.
În apropiere de Roman va funcționa și un Centru de Întreținere și Coordonare, care va include un Centru de Monitorizare și Informare.
Dacă ritmul de lucru se menține, autoritățile estimează că cel puțin 50 de kilometri noi din A7, între Bacău și Pașcani, vor putea fi dați în trafic în 2026.

