Lucrările avansează în ritm susținut la combinatul siderurgic Oțelu Roșu, cumpărat de grupul UMB și pregătit pentru reluarea producției după mai bine de un deceniu de inactivitate. Noile imagini de pe șantier arată amploarea investiției făcute de familia Umbrărescu într-o platformă industrială cu peste 200 de ani de istorie, care risca să ajungă la fier vechi, potrivit economica.net
În această perioadă se lucrează la infrastructura necesară instalării noului laminor care va fi adus din Germania. Echipamentul utilizează o tehnologie aflată în premieră în Europa și ar urma să transforme radical capacitatea de producție a combinatului.
UMB Steel derulează de aproape un an un amplu program de modernizare la Oțelu Roșu, cu obiectivul de a reporni activitatea combinatului închis în 2012.
În imaginile recente de pe șantier pot fi observate lucrările pentru noua hală a laminorului, inclusiv montarea structurilor metalice ale stâlpilor principali de susținere.
Potrivit informațiilor prezentate de canalul „Natură și Infrastructură”, lucrările au ajuns în etapa pregătirii construcției care va găzdui noul laminor.
Primul laminor CMT 700 instalat în Europa
UMB Steel a contractat compania germană SMS Group pentru furnizarea tehnologiei Continuous Mill Technology, CMT 700, aceasta urmând să fie prima instalație de acest tip montată în Europa.
Noul laminor pentru produse lungi va fi integrat în infrastructura siderurgică existentă de la Oțelu Roșu și va permite realizarea unui proces continuu de producție, cu un consum energetic și emisii de carbon reduse.
Conform datelor producătorului german, instalația va putea asigura o producție anuală de aproximativ 700.000 de tone de bare, colaci compacți și sârmă laminată.
SMS Group va furniza proiectul la cheie, inclusiv sistemele mecanice, electrice și de automatizare necesare integrării noii linii de turnare continuă și laminare.
Tehnologia permite alimentarea directă a laminorului cu semifabricatele produse în oțelărie, reducând etapele intermediare ale procesului industrial.
Oțelul produs la Oțelu Roșu ar putea ajunge pe șantierele UMB
Reluarea producției are o miză importantă și pentru activitatea principală a grupului UMB. La Oțelu Roșu ar urma să fie produse, printre altele, fier beton striat și sârmă utilizate în construcții.
UMB este principalul constructor român implicat în marile proiecte de infrastructură rutieră, având în lucru sute de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.
Producția proprie de materiale siderurgice ar putea reduce dependența grupului de furnizori externi pentru o parte dintre materialele necesare construcției de poduri, viaducte și autostrăzi.
UMB a cumpărat combinatul pentru aproape 142 de milioane de lei
Grupul UMB a preluat combinatul siderurgic Oțelu Roșu, din județul Caraș-Severin, prin intermediul companiei Eco Wind Power.
Achiziția a fost realizată în urma unei licitații, valoarea tranzacției fiind de aproape 142 de milioane de lei, cu tot cu cheltuielile aferente procedurii.
Platforma industrială are o istorie de peste 220 de ani. Activitatea siderurgică din Oțelu Roșu este atestată documentar încă din anul 1796, în perioada Imperiului Habsburgic.
După numeroase schimbări de proprietari și perioade de declin economic, combinatul și-a oprit activitatea în 2012, pe fondul problemelor financiare și al datoriilor.
Investiția UMB poate readuce astfel în producție unul dintre cele mai vechi combinate siderurgice din România, de această dată cu o instalație industrială de ultimă generație, instalată pentru prima dată în Europa.

