VIDEO: Trei barbati, domiciliati in Bacau si Vrancea, prinsi cand incercau sa iasa din tara. Cei trei sunt suspectati in dosarul asasinarii din Vrancea

0

Trei barbati, suspecti ca au asasinat un om de afaceri din Vrancea, au fost depistati la granita Nadlac cand incercau sa iasa din tara. Indivizii vor fi escortaţi până la Vrancea unde vor fi predaţi poliţiştilor care se ocupă de caz.

”În data de 25.02.2019, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţenii români S.B., C.M. şi V.G., cu vârste cuprinse între 28 şi 47 ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Bacău şi Vrancea, pasageri într-un autoturism BMW X5. În momentul efectuării verificărilor, constând inclusiv în accesarea bazelor de date specifice controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane era emisă o alertă, având ca obiect punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către autorităţile române într-un dosar de omor”, se arată în comunicatul remis de Poliţia de Frontieră.

Persoanele în cauză au fost predate unei echipe operative din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi vor fi escortate în Vrancea, unde vor fi predate poliţiştilor din Vrancea.

Constantin Chiriţă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit, vineri noapte, împuşcat, pe drumul judeţean care duce spre comuna Slobozia Ciorăşti, la doar câţiva kilometri distanţă de casa sa.

Bărbatul împuşcat era asociat al unei firme care deţine două case de schimb valutar în Focşani, iar în maşina acestuia anchetatorii au găsit o importantă sumă de bani. 300.000 de lei, 30.000i de euro şi 20.000 de lire sterline au numărat anchetatorii.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.