VIDEO: Sofer din Ucraina, incatusat pe E85, in Bacau. Barbatul nu a oprit la semnalele politistilor, fiind sub influenta alcoolului

0


Update:

La data de 11 Martie a.c, în jurul orei 19.30, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier pe DN 2-E 85, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat în localitatea Cleja, un camion care se deplasa pe direcția Adjud-Bacău.

La oprirea autovehicului ca urmare a solicitării  echipajului de poliție, șoferul s-a încuiat în camion și a refuzat orice comunicare cu polițiștii. Situația se impunea a fi clarificată, fapt pentru care, polițiștii au deschis portiera autovehiculului, prin geamul lateral. Ulterior, s-a procedat la imobilizarea și stabilirea identității conducătorului auto, respectiv,  un bărbat de 41 de ani, din Ucraina.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 1,35 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Polițiștii au deschis un dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Prin intervenția polițiștilor rutieri, s-a evitat un eveniment rutier care ar fi putut avea consecințe grave, având în vedere lăsarea întunericului și luând în considerare faptul că, cisterna era încărcată cu combustibil.

Având în vedere cazurile de alcoolemii depistate la volan, polițiștii vin cu o serie de recomandări adresate șoferilor. Aceștia trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să fie permanent conștienți de faptul că, atunci când se urcă la volan, sunt responsabili atât de siguranța personală, cât și a pasagerilor din autovehicul și a celorlalți participanți la trafic.

 Conform Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Permisul de conducere se reține până la soluționarea cauzei.

–––

Un barbat din Ucraina, care se afla la volanul unui TIR, nu a oprit la semanele politistilor bacauani, in timp ce se deplasa pe E85, in localitaeta Cleja din judetul Bacau. Acestia s-au pornit in urmarirea sa si au intervenit in forta pentru a-l scoate de la volan si a preintampina o posibila nenorocire.

Rezultatul etilotestului a fost 1.35 mg/l alcool pur in aerul expirat. Barbatul a fost incatusat de politisti.

Nu putem decât sa ne felicităm colegii care au riscat, postându-se în fata camionului pentru a-l împiedica pe inconștientul conducător auto sa provoace o catastrofă. Și pentru cârcotași, vă asigurăm ca, dacă din poziția asta șoferul încerca să mai ruleze, se făcea uz de armă.” au transmis politistii bacauani care gestioneaza pagina de Facebook @Atentie Politia Bacau

Sursa: Atentie Politia Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.