Sefii Politiei Romane au finalizat raportul in cazul anchetei crimelor de la Onesti. Va reamintim ca pe 1 martie, un barbat de 68 de ani a sechestrat intr-un apartament doi barbati, pe care i-a ucis ulterior cu un cutit. Tragicul eveniment a tinut aproximativ 5 ore, iar politistii au intrat in apartament cand s-au auzit tipete. In tot acest timp s-a negociat. Din nefericire, politistii nu i-au putut salva pe cei doi muncitori care au decedat. Agresorul a fost impuscat si se afla internat la SJU Bacau, in stare stabila.
Potrivit IGPR, politistii bacauani nu ar fi documentat corespunzator atacatorul, cu privire la antecedentele penale si la amenintarile din trecut. Mai mult decat atat, se precizeaza ca politistii bacauani ar fi avut toate indiciile necesare unei interventii in forta in apartamentul din Onesti :
„Prima concluzie în cadrul gestionării sesizării, polițiștii din Bacău nu au documentat corespunzător autorul cu privire la existența antecedentelor penale, a dosarelor penale întocmite pe numele acestuia și nici referitor la amenințările acestuia adresate anterior comiterii faptelor. Din verificările efectuate a reieșit că modul de relaționare între factorii de decizie care au gestionat evenimentul a fost unul defectuos, întrucât informațiile pe care le avea coordonatorul acțiunii nu au ajuns și la șeful echipei de intervenție sau la negociator. Negociatorul nu a fost informat despre dialogul telefonic al autorului cu operatorul 112. Astfel, nu a cunoscut eventualele revendicări formulate de acesta.
Din rapoartele polițiștilor, a rezultat că aceștia cunoșteau starea de pericol în care se aflau cei doi bărbați, întrucât i-au văzut legați cu mâinile la spate iar autorul amenințase în repetate rânduri că îi va ucide. Polițiștii din Bacău aveau toate indiciile necesare unei intervenții în forță în acest caz” a precizat Brancea, adjunct IGPR
In raport se precizeaza ca politistii nu au respectat un ordin ce reglementeaza monitorizarea evenimentelor :
„În ceea ce privește raportarea evenimentului din 1 martie, s-a constat că la Poliția Bacău și Onești nu s-a respectat ordinul care reglementează raportarea și monitorizarea evenimentelor și aspectelor de interes operativ. Raportarea evenimentelor în scris a fost făcută la 19.03, deși trebuia făcută la maxim 2 ore de la sesizare, adică 13.47. Datele transmise către IGPR au fost eronate, incomplete și transmise cu întârziere.
Ceea ce s-a transmis de la nivelul IPJ Bacău către IGPR a fost că un bărbat de peste 60 de ani, fără antecedente penale și fără probleme psihice amenință două persoane, având în vedere pierderea litigiului la începutul acestui an a apartamentului. Din verificările efectuate a reieșit că autorul are antecedente penale în cazuri comise inclusiv cu violență, apartamentul l-a pierdut în urmă cu 10 ani iar de atunci și până în prezent a depus multiple petiții care nu au fost tratate cu seriozitate de polițiștii din Bacău și nu au fost luate măsuri preventive în urma amenințărilor transmise de bărbat în aceste petiții. Din verificări, a reieșit că pe numele autorului, în urma unor sesizări, au fost întocmite de-a lungul timpului mai multe dosare penale pentru fapte de violenta, unul chiar în acest an. Din materiale se evidențiază că încă din 2020 erau suficiente elemente care să arate un potențial risc.” a mai precizat Brancea