VIDEO: Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

    0

    Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță că în noaptea de vineri spre sambata, 3/4 octombrie, Moldova s-a confruntat cu primul episod de iarnă din acest sezon, în zona montană a județelor Suceava și Neamț.

    Potrivit instituției, ploile din cursul zilei de vineri s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu răcirea accentuată a vremii, temperaturile coborând până aproape de pragul de îngheț.

    „Precipitațiile au avut loc doar în zona montană, fără depuneri consistente pe carosabil și fără blocaje în trafic”, transmite DRDP Iași. Pentru menținerea siguranței circulației, echipele de drumari au intervenit cu 11 autoutilaje (5 de la SDN Câmpulung Moldovenesc și 6 de la SDN Piatra Neamț), răspândind 51 de tone de material antiderapant pe principalele drumuri naționale: DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (în județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (în județul Neamț).

    În prezent, circulația rutieră se desfășoară normal pe toate drumurile naționale din Moldova, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C în zona Câmpulung Moldovenesc și 9°C la Iași).

    Totodată, județul Botoșani se află sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă în trafic.
    DRDP Iași recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se asigure că autovehiculele sunt pregătite pentru sezonul rece.

    Lasa un mesaj

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.