Premierul Romaniei, Viorica Dancila, a facut astazi o vizita in judetul Bacau pentru a verifica stadiul lucrarilor la obiectivul de investitii ,,Regularizare albie rau Slanic – in zona localitatilor Targu Ocna si Slanic Moldova, judetul Bacau”.
Prim-ministrul a fost insotit de ministrul Apelor si Padurilor, Ioan Denes, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, si ministrul Transporturilor, Lucian Sova, iar la fata locului directorul general adjunct al A.N „Apele Romane”, Dorel Dume, a prezentat stadiul executiei, caracteristicile tehnice, scopul si alte detalii referitoare la acest obiectiv.
”Monitorizam cu atentie stadiul executiei pentru refacerea obiectivelor distruse sau afectate de inundatiile din vara. Am alocat in Guvern banii necesari pentru refacerea lor in regim de urgenta, astfel incat viata si bunurile oamenilor si obiectivele sociale din zona sa nu mai fie puse in pericol de viituri in perioadele ploioase ale anului”, a afirmat Viorica Dancila
Valoarea investitiei este de 3,9 milioane de lei, aceasta fiind aprobata de Guvern, cu finantare in regim de urgenta, prin HG 582/2018. Termenul de finalizare a lucrarilor este luna decembrie 2018.
Obiectivul de investitii ,,Regularizare albie rau Slanic – in zona localitatilor Targu Ocna si Slanic Moldova, judetul Bacau”, este oportun pentru ca distrugerile provocate de raul Slanic, in cazul deteriorarii apararilor de maluri, pot afecta major drumul de acces in statiunea turistica Slanic Moldova, gospodariile din zona adiacenta malurilor, precum si obiectivele turistice de interes local si national dezvoltate in zona.