UPDATE. Comunicat IPJ Bacau:
„Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale.
La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine.
În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit.
La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat.
În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjunghiate.
Cele doua persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă urmare a leziunilor suferite, au decedat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea de cercetări potrivit competențelor.” a transmis IPJ Bacau
–––––-
UPDATE: Conform ultimelor informatii, cei doi muncitori care erau tinuti fara voia lor in casa, au murit, fiind injunghiati de atacator. Barbatul in cauza a fost impuscat de politisti si se afla in stare grava la spital.
Atacatorul are 68 de ani iar cei doi muncitori, care au murit, aveau 38 si 55 de ani.
––––
Baie de sânge la Onești, județul Bacău, unde un bărbat a luat ostatici doi muncitori! Acesta i-a înjunghiat, înainte de pătrunderea trupele speciale. Unul a murit, altul este în stare gravă, iar atacatorul este împușcat, conform informațiilor STIRIPESURSE.RO.
Atacatorul este un bărbat de 68 de ani. Acesta a reținut, împotriva voinței lor, într-un apartament, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut. După ce negocierile cu poliția nu au dat roade, forțele de ordine au intrat peste bărbat. Pe acesta l-au împușcat în picior. Unul dintre cei doi ostatici a fost înjunghiat mortal, în timp ce celălalt este în stare gravă, la spital.