Ninge viscolit, în acest moment, în județele Suceava, Neamț, Botoşani și Bacău, după o noapte de ninsori abundente.
„Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au acționat cu 278 de utilaje și 2171 tone de material antiderapant, pe toate sectoarele din administrare. Se circulă în condiții de iarnă în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, unde carosabilul se prezintă acoperit cu sectoare de zăpadă frământată în strat de până la 3 cm, cauzat înspecial de viscolul la sol. În acest moment, pe rețeaua rutieră din administrarea DRDP Iași sunt în acţiune 193 de utilaje. Circulați cu atenție! ” a transmis DRDP Iasi
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt tronsoane de autostrăzi cu traficul închis.
Drumuri naționale cu circulația închisă, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile:
– DN 22 Râmnicu Sărat, județul Buzău – limita cu județul Brăila;
– DN 23B Măicănești – Ciorăști, județul Vrancea.
Trafic restricționat (autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone):
– DN 22 limită județul Buzău – municipiul Brăila;
– DN 2B municipiul Brăila – municipiul Buzău.
Trafic restricționat (autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone):
– DN 2C Costești, județul Buzău – limită cu județul Ialomița.