VIDEO: Mesajul Papei Francisc catre romani. Sambata va ateriza la Bacau, de unde pleaca spre Miercurea-Ciuc

0

„Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate”, spune papa Francisc într-un mesaj video adresat românilor înainte de sosirea sa la Bucureşti pentru o călătorie apostolică de trei zile în ţara noastră, în perioada 31 mai – 2 iunie, ce se desfăşoară sub motto-ul „Să mergem împreună!”.

Papa Francisc ajunge vineri la Bucureşti, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea. Agenda vizitei include trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în faţa autorităţilor politice şi religioase, beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri şi o întâlnire cu comunitatea romă în doar trei zile foarte intense, la Bucureşti, Iaşi, Şumuleu-Ciuc şi Blaj, sub genericul „Să mergem împreună!”.

Întâlnirile cu preşedintele, primul ministru, patriarhul şi Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române şi cu vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor din România marchează prima zi a călătoriei apostolice a papei Francisc în România, dedicată în întregime autorităţilor politice şi bisericeşti din Capitală.

Potrivit programului detaliat publicat de Sala de presă a Sfântului Scaun, suveranul pontif pleacă de la Roma vineri, 31 mai, la ora 08:10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11:30. După primirea oficială de la aeroport, papa merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. La ora 13:00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

După întâlnirile cu autorităţile politice şi societatea civilă, a doua parte a zilei este dedicată dimensiunii spirituale, începând cu Biserica Ortodoxă şi încheind cu Biserica Catolică. Astfel, la 15:45, papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe se încheie cu vizita papei şi a patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Sâmbătă în prima parte a zilei, papa va oficia Sfânta Liturghie la sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc, urmând ca, în partea a doua a zilei, să viziteze dieceza de Iaşi pentru o întâlnire cu tinerii şi familiile.

La ora 9:30, pontiful pleacă de la Bucureşti cu avionul spre Bacău, după care merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice.

În jurul orei 17:00 papa ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi. La 17:30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la Bucureşti.

Duminică, în cea de-a treia şi ultima zi a călătoriei apostolice a papei în România, va fi oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în ritul bizantin român şi va avea loc ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici martiri.

Liderul spiritual catolic pleacă de la Bucureşti cu avionul duminică, la ora 9:00, cu direcţia Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice şi recită antifonul marian pascal „Regina Coeli” („Bucură-te, Regina Cerului”). După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea romă din Blaj. În fine, în jurul orei 17:00, papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.

Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie, la 17:30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18:30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului „Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reşedinţa sa din Casa „Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.

Sursa: agerpres.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.