VIDEO! Cum arata cele doua loturi din Autostrada A7 Ploiesti – Buzau, ce ar putea fi deschise in luna noiembrie

0

Autostrada A7, care va lega Ploieștiul de Pașcani pe o distanță de 320 de kilometri, prinde tot mai mult contur, conform unor imagini recente capturate de-a lungul întregului traseu. Ministrul a solicitat constructorilor de pe Loturile 1 și 2 ale tronsonului Ploiești-Buzău să îmbunătățească mobilizarea în zonele critice, astfel încât cele două loturi să fie finalizate și deschise până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie profit.ro.

„Am verificat stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești-Buzău (63,25 km), parte a A7. Le-am solicitat constructorilor să se mobilizeze mai bine în punctele critice (pasajele de la km 7 și km 38), pentru ca ambele loturi să poată fi deschise la sfârșitul lunii noiembrie! În plus, le-am cerut să ia toată măsurile pentru ca Nodul Dumbrava să fie finalizat tot la sfârșitul lui noiembrie, astfel încât să putem face conexiunea între Autostrada A3 (București-Ploiești) și această secțiune a Autostrăzii A7, între Dumbrava și Pietroasele”, a anunțat Grindeanu.

Acesta a precizat că până la finalizarea Lotului 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploiești-Buzău descărcarea de pe primele două loturi ale acestei autostrăzi se va face la km 47,8, în formulă provizorie, în DN2 și DN1B. La începutul lunii septembrie, Sorin Grindeanu a declarat că la finalul lunii decembrie se va circula pe autostradă de la Ploiești la Focșani, cu excepția unui lot între Ploiești și Buzău.

Despre tronsonul între Buzău și Focșani, Grindeanu a spus că ”la finalul lunii octombrie putem da în circulație lotul 1 fără podul de la Buzău, lotul 2 și lotul 4. Lotul 3 va fi dat în circulație în jur de 1 decembrie, iar podul de la Buzău – pe finalul anului. Între Buzău și Focșani, în luna decembrie se va circula pe toate cele patru loturi”.

Ministrul Grindeanu a mai spus atunci că ”la finalul anului viitor se va circula pe autostradă de la București la Pașcani”. Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești și până la Siret, la granița cu Ucraina.

De la Ploiești până la Pașcani, circa 320 de km, a fost prinsă pe finanțare PNRR. De la Buzău până la Pașcani Autostrada A7 are același constructor – compania românească UMB.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.