Luni, 22 august, polițiștii din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în flagrant delict, un conducător auto, de 52 de ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, în comuna Mărgineni.
La momentul opririi, bărbatul în cauză a trecut pe scaunul din dreapta față al autovehicului, ulterior încercând să fugă de la fața locului. Polițiștii l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției, pentru audieri.
„Din verificări a rezultat faptul că persoana depistată avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat 0, 52 mg/l alcool pur în aerul expirat.Polițiștii au deschis dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și sub influența alcoolului.” a precizat Catalina Paduraru – purtator de cuvant IPJ Bacau, pentru Bacau.net