VIDEO: Bucatarul sef de la Spitalul Judetean Bacau a demonstrat, la un concurs de mancaruri, cum se poate prepara hrana sanatoasa pentru un pacient, cu doar 22 lei/zi

5

Vlad Floarea, bucătarul şef al SJU Bacău, a participat de curând, alături de bucătari din alte 28 de spitale de stat din țară, la un concurs de profil organizat la Sighişoara, care şi-a propus să demonstreze că se pot pregăti meniuri dietetice şi sățioase cu numai 22 lei/zi de persoană (pacient).

Pe Vlad l-am cooptat în echipa noastră de două luni şi a devenit unul din oamenii de bază ai transformărilor care au loc la bucătăria SJU, pentru că băcăuanii care îşi caută vindecarea la spitalul nostru merită respect şi un regim alimentar corespunzător. Cu talent şi creativitate culinară, bucătarul şef al SJU a dovedit, alături de confrații săi de breaslă, că în unitățile spitaliceşti de stat pacienții pot mânca 3 mese pe zi în valoare de 22 lei, cu condiția ca meniul mesei principale să se încadreze între 10-15 lei de persoană, masă care include – pentru a asigura pacienților nutrienții de care au nevoie – carne şi legume. Ne bucurăm că prestația lui Vlad şi a echipei gastronomice de la SJU Bacău a fost remarcată la Sighişoara: de altfel, de aproximativ 3 luni – printr-un protocol de colaborare – la bucătăria spitalului se prepară zilnic masa şi pentru pacienții – beneficiari din centrele DGASPC, realizându-se – astfel – economii importante în cheltuirea banului public şi asigurându-se o alimentație corectă acestor persoane.” a transmis SJU Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

5 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.