
De vineri au început testele statice și dinamice la podul de pe Autostrada A7, peste râul Buzău, necesare înainte de recepția podului și a tronsonului aferent Lotului 1 din Autostrada Moldovei, Buzău–Focșani.
Testele statice presupun utilizarea a 8 camioane încărcate, fiecare cu o greutate de 40 de tone, însumând 320 de tone. Pe parcursul întregii zile se vor realiza 6 măsurători, camioanele fiind poziționate în diferite puncte ale podului, dispuse pe 2 sau 4 rânduri.
În cadrul testelor dinamice, se vor efectua mai multe măsurători în timp ce cele 8 camioane se vor deplasa la cinci viteze diferite.
Săptămâna viitoare, antreprenorul urmează să solicite recepția la terminarea lucrărilor, iar până la sfârșitul lunii este preconizată deschiderea circulației pe cel mai lung pod de pe traseul autostrăzii A7, în lungime de 1.360 de metri. Acesta traversează râul Buzău, la est de municipiul Buzău, și face parte din lotul 1 al tronsonului Buzău-Focșani de 4,6 km al autostrăzii.