18 echipe de polițiști de proximitate au acționat astăzi în municipiul Bacău pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.
Acțiunea face parte din activitățile desfășurate în cadrul programului prioritar de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.
Au fost verificate unitățile de alimentație publică din apropierea școlilor și liceelor băcăuane și au fost identificați 35 de elevi, minori, care au ales să petreacă timpul alocat orelor de curs în alte locuri decât în sala de clasă.
Polițiștii au luat măsura reinstruirii personalului unităților de alimentație publică cu privire respectarea normelor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice, către minori.
Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în paralel cu activitățile educativ-preventive derulate în incinta unităților de învâțământ.