Viceprimar Liviu Miroseanu : CRAB are obligația să modernizeze și să extindă rețelele de apă și canalizare pe 56 de străzi din municipiul Bacău. Deși banii au fost alocați de mult, nicio lucrare nu a început

0

Viceprimarul Bacaului, Liviu Miroseanu, acuza conducerea CRAB ca nu reuseste sa implementeze programele pe fonduri UE de modernizare si extindere a retelelor de apa si canalizare din Municipiul Bacau. Din aceata cauza – spune Miroseanu – mai multe strazi din Municipiul Bacau nu pot fi reparate:

Beneficiar al unei finanțări europene prin Programul Operațional Regional Infrastructură Mare, CRAB are obligația să modernizeze și să extindă rețelele de apă și canalizare pe 56 de străzi din municipiul Bacău. Deși banii au fost alocați de mult, nicio lucrare nu a început, CRAB găsind mereu justificări și recunoscând, negru pe alb, într-o adresă comunicată Primăriei municipiului Bacău că unele documente de atribuire a contractelor de execuție au fost întocmite greșit.

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, primăria a solicitat Guvernului României finanțare de 41,24 milioane de lei pentru modernizarea (asfaltarea) a 21 de străzi. Răspunsul primit a fost unul negativ, iar motivarea cât se poate de clară: întâi rețele de apă și canalizare, apoi finanțare pentru asfaltare. Doar că extinderea rețelelor de apă și canalizare este blocată pe străzile respective de către CRAB, deși, repet, finanțare există.  

În concluzie, cuibul de viespi al PSD de la CRAB reușește, încă o data să  lovească puternic în dezvoltarea Bacăului. Cum principala lor preocupare o reprezintă postările pe fcb și comunicatele de presă prin care încearcă să-și acopere incompetența , este lesne de înțeles că nu le mai rămâne timp și pentru investiții și derularea de programe de dezvoltare.” a transmis viceprimarul Bacaului – Liviu Miroseanu


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.