Vezi cum pacaleau infractorii bacauanii prin telefon. Metoda Accidentul : ”Mamica, ajuta-ma sa nu intru la puscarie!”

1


telefon_puscarieHotii au descoperit o noua metoda de a face bani : o inselaciun prin telefon, care ii face pe parintii ingrijorati sa trimita bani in diverse conturi. Metoda „Accidentul” a fost folosita si in Bacau.

Luni, politistii din Bacau au arestat o intreaga retea care se ocupa cu acest tip de inselaciune. Gruparea era coordonata de doi detinuti, chiar din inchisoare. 20 de persoane sunt anchetate pentru ca au pacalit mai multe persoane cu sume cuprinse intre 2000 si 5000 de euro.

Păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor. Sunt vizaţi părinţii mai în vârstă, cu copii plecaţi în străinătate sau care nu mai locuiesc cu ei şi se face de regulă prin telefonul fix.

O persoană telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective. Uneori, pentru credibilitate, o altă persoană se dă drept fiul, care vorbeşte plângând sau neclar, apoi îl pasează la telefon pe avocat. În mod bizar, în cazurile de până acum nu au fost folosite drept momeală pentru părinţi şi fiicele.

Scenariul: fiul a fost implicat într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea. Povestea poate varia, după cum a povestit una dintre victime pentru gândul: fiul a fost implicat într-o bătaie şi a rănit grav pe cineva, iar banii trebuie daţi cu acelaşi scop, avocatului care a dat telefonul.

„Mămica, ajută-mă să nu intru la puşcărie”

Bucureşti, 16 ianuarie 2013. Mama lui Andrei L. răspunde la telefonul fix. „Mămica, ajută-mă să nu intru la puşcărie”, se aude o voce gâtuită, nu prea clară. „Andrei, tu eşti?”, întreabă mama, deja cuprinsă de panică. „Eu sunt, m-am accidentat, am un bandaj la gât şi nu pot să vorbesc prea clar. Ţi-l dau pe avocatul meu”, spune hoţul, care tocmai a aflat şi numele fiului, livrat chiar de mama îngrijorată.

„I-a spus că e nevoie de 15.000 de lei, pe care să îi trimită prin Moneygram sau prin Western Union. Tipul i-a spus maică-mii că am făcut accident cu maşina şi că să nu mă sune pe telefonul mobil, că am intrat în sala de operaţie şi nu mai am telefon. Eu accidentasem o fată şi mă înţelesesem cu ea să-i dau bani, ca să nu am dosar penal, pentru că ea era pe trecerea de pietoni. I-a dat maică-mii şi un nume de fată – Alina Stanciu din Giurgiu. Apoi a pus-o pe maică-mea să-i dea numărul ei de telefon mobil, că o sună el din nou”, a povestit pentru gândul Andrei L.

Mai departe, în timp ce mama disperată şi fratele lui Andrei plecaseră deja spre bancă, pentru a transfera cei 15.000 de lei către hoţi, falsul avocat a sunat din nou şi a pus-o pe femeie să ţină permanent telefonul mobil deschis, cât e la bancă, ca să nu piardă legătura şi să o ajute cu detalii despre cum să trimită banii.

„A fost la un pas. Norocul a fost că maică-mea se cunoaşte cu şefa băncii respective. Când a auzit că îşi retrage aproape toate economiile, şefa a întrebat-o pe maică-mea ce face cu banii. Atunci, la telefon, hoţul i-a zis să nu mai spună şi la alţii ce face cu banii. Norocul a fost că şefa băncii s-a prins, pentru că mai auzise cazuri. Şi l-a tras pe frate-meu deoparte şi i-a spus să verifice, să mă sune pe mine. S-a oprit totul în ultima clipă„, îşi aminteşte Andrei.

Sursa : gandul


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.