Vanzatorii de lemn din Bacau, verificati de politisiti. S-au dat amenzi si s-a confiscat lemn de zeci de mii de lei

0

În perioada 20-22 septembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău,împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au acționat în județul Bacău, pentru prevenirea și combaterea faptelor incidente domeniului silvic privind exploatarea, expedierea, transportul, deținerea și/sau comercializarea materialelor lemnoase.

​În cadrul acțiunii au fost vizate 3 depozite de material lemnos, o exploatare forestieră și un ocol silvic privat.

​În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei, pentru nereguli constatate la regimul silvic. Totodată, a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de 320 de m.c., diverse specii și sortimente de material lemnos, în valoare de 43.000 de lei.

​De asemenea, polițiștii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului unui mijloc de transport ce ar fi fost utilizat la un transport de material lemnos de peste 10 m.c., fără proveniență legală, cât și asupra cantității de 23 de m.c. de lemn diverse specii.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.