Polițiștii au depistat un tânăr de 28 de ani care a vândut, fără drept, autoturismul fostei prietene. Cel în cauză a fost reținut și este cercetat pentru furt calificat, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La data de 30 august a.c., în urma activităților desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au recuperat și restituit proprietarei un autoturism ce fusese sustras de pe raza municipiului Bacău.
În fapt, în luna iulie a.c., polițiștii au fost sesizați, de către o tânără de 19 ani, despre faptul că în perioada aprilie – iulie a.c., persoane necunoscute i-au sustras un autoturism ce fusese parcat pe strada Aviatorilor din Bacău.
Din cercetările efectuate a rezultat că tânăra de 19 ani a avut o relaţie de prietenie cu un tânăr de 28 de ani. În luna aprilie persoana vătămată a plecat din țară, lăsând autoturismul parcat în apropierea imobilului unde domicilia cu tânărul de 28 de ani. De asemenea, actele autoturismului și cheile acestuia au rămas la domiciliu.
În momentul în care relația celor doi s-a încheiat, tânărul de 28 de ani a vândut mașina mamei unui amic de 26 de ani, fără a le spune celor doi că nu are acordul proprietarei.
Autoturismul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.