Valoarea tichetelor de masă va crește de la 1 august

0

Începând de la 1 august, valoarea tichetelor de masă va crește de la 30 lei, cât este în prezent, la 35 lei, printr-un proiect de ordonanță de urgență, a anunțat premierul Marcel Ciolcau, în ședința de Guvern, de ieri.

„Creștem valoarea tichetelor de masă. Măsura anunțată deja din prima săptămână de guvernare e o prioritate pentru acest mandat. Majorăm valoarea tichetelor de la 30 la 35 de lei lunar, începând cu 1 august, și vom ajunge la 40 de lei pe lună, de la 1 ianuarie 2024. E un gest cât se poate de firesc, ținând cont de inflația din acest an”, a spus Ciolacu. 

Valoarea tichetelor de masă din ultimele două semestre nu a înregistrat nicio creştere, deşi preţul alimentelor, cât şi al utilităţilor au crescut semnificativ, se specifică în ordonanța de urgență.

Totodată, nota de fundamentare subliniază că „valoarea de 30 de lei pentru un tichet de masă este prea mică pentru a asigura o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru”. Documentul mai arată că prin această modificare, statul vizează o mai bună colectare a taxelor și impozitelor și contribuie la reducerea economiei subterane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.