Valerian Vreme investit de Mişcarea Populară responsabil regional pentru zona judeţelor Moldovei

0

Deputatul Valerian Vreme, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor în guvernarea PDL, a fost învestit oficial de conducerea Mişcării Populare drept responsabil regional pentru zona judeţelor Moldovei, mai puţin Galaţi.

”Două vor fi direcţiile spre care mă voi concentra, în perioada imediat următoare, în noua calitate: organizatorică şi doctrinară”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES Valerian Vreme, cel care semnase în urmă cu două zile adeziunea la noua formaţiune politică românească.

În privinţa managementului organizatoric, deputatul şi-a propus să parcurgă toate judeţele ”pentru a stimula şi ajuta înfiinţarea de organizaţii în municipiile ori oraşele unde există deja nuclee de simpatizanţi”, iar apoi, să gestioneze ”extinderea formaţiunii politice din punct de vedere organizatoric până la finele anului în mai toate localităţile din zona Moldovei” aflate sub conducerea sa.

De asemenea, consideră ”foarte importantă” din punct de vedere organizatoric şi ”instruirea membrilor care îşi asumă conducerea organizaţiilor locale”.

”Sunt, în marea lor majoritate, oameni entuziaşti, mânaţi de a face un altfel de politică, curată şi îndreptată către cetăţean în România, dar care nu au mai acţionat din punct de vedere organizatoric, având nevoie de un punctaj minim de lucru cu aderenţii la Mişcarea Populară”, a precizat Valerian Vreme.

Concomitent, din punct de vedere doctrinar deputatul băcăuan spune că va acţiona ”pentru a face cunoscut electoratului ceea ce personalizează Mişcarea Populară ca formaţiune politică de dreapta, dar şi singura de opoziţie în momentul de faţă când unele partide ce se erijează la dreapta spectrului politic fie au intrat în letargie, fie participă la guvernare alături de stânga”.

”Cei ce vor intra în structurile de conducere interimare vor avea misiunea, vor fi pregătiţi pentru a informa populaţia cu privire la proiectele pe care le are în vedere formaţiunea politică la care au aderat din propria lor convingere”, a menţionat deputatul.

Valerian Vreme a declarat pentru AGERPRES că a decis, după ce şi-a ”limpezit gândurile politice”, să adere şi să aibă ”o contribuţie dinamică” la Partidul Mişcarea Populară pentru că ”este o construcţie politică deschisă către societatea civilă, spre oamenii din învăţământ şi mediul de afaceri”.

”În primul rând către acest electorat îmi îndrept speranţa şi încredere că va fi alături de Mişcarea Populară în efortul de a schimba România”, a precizat Valerian Vreme.

Sursa: agerpres.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.