Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, impreuna cu consilierul judetean, Vasile Budaca, au facut o vizita de lucru pe santierele din Dofteana si Asau.
Presedintele CJ a precizat ca lucrarile din Dofteana – de la DC131A – au fost finalizate inainte de termen :
„Modernizarea DC 131A- Comuna Dofteana a fost finalizată înainte de termen! În cel mai scurt timp, obiectivul va fi dat în folosință, iar conducătorii auto vor putea circula pe ruta alternativă care face legătura între drumul județean 116D și drumul național 12A. Investiția are o valoare totală de aproximativ 10,6 milioane lei.” a anuntat Ivancea
In Asau, prin Programul Anghel Saligny se modernizeaza 4.3 km de drum :
„La Asău, sunt în derulare lucrări de modernizare a drumurilor de interes local, pe o lungime de 4,3 km. Proiectul, cu o valoare de aproximativ 11 milioane lei, este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Se execută intervenții pe o porțiune din DC146- Păltiniș și pe 12 străzi din comună. Infrastructura rutieră la nivelul județului cunoaște constant o reală îmbunătățire și dezvoltare, iar condițiile de care beneficiază cetățenii din mediul rural sunt comparabile și deseori superioare celor de la nivelul municipiului reședință de județ.” a mai precizat presedintele CJ Bacau – Valentin Ivancea