Valentin Ivancea, dupa ce primarul Viziteu a declarat ca sunt paturi nefolosite in Spitalul Municipal : Depunem plângere penală după afirmațiile nesăbuite ale lui Viziteu

0

In conferinta de presa de marti, tinuta de primarul Viziteu, in legatura cu pandemia de COVID19, edilul a afirmat ca in Spitalul Municipal ar exista 9 paturi care zac nefolosite. Viziteu l-a acuzat pe presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, ca le tine acolo pe post de exponate de muzeu :

„In acest moment exista 9 paturi care pot fi operationalizate in Spitalul Municipal si care ar ajuta pacientii COVID19. Puteau fi operationalizate de peste un an de conducerea SJU si CJ Bacau. Cu toate acestea nu au facut nimic.” a precizat Lucian Viziteu

Valentin Ivancea a anuntat in urma cu putin timp ca va face plangere penala impotriva primarului, pentru „afirmatiile nesabuite”. Ivancea spune ca DSP coordoneaza paturile si personalul sanitar implicat in lupta pandemiei si nu CJ :

Virusul Covid nu se tratează cu sloganuri antiPSD! Depunem plângere penală după afirmațiile nesăbuite ale lui Viziteu. Am solicitat CJSU să preia, deîndată, clădirea Spitalului Municipal, în totalitate, pentru ca aici să poată fi amenajate spații de tratare a pacienților Covid19.

Pandemia şi combaterea covid sunt gestionate şi conduse, în teritoriu, de către DSP & CJSU Bacău, prin proceduri şi protocoale specifice, nu prin declarații de presă sau lozinci.DSP gestionează paturile şi personalul sanitar implicat, organizând fluxurile medicale pe covid.

Iresponsabilii aflați la conducerea Primăriei Bacău, în frunte cu Viziteu, au BLOCAT tot anul parteneriatul CJ – CL şi finalizarea lucrărilor la clădirea Spitalului Municipal, deşi ştiau de la începutul lui 2021 că valul 4 ne va lovi în toamnă. Nu i-a interesat; nu le-a păsat de sănătatea băcăuanilor. Administrația Viziteu-Miroşeanu/USR-PNL a preferat să organizeze un festival cu mici şi bere, Oktoberfest „moldovenesc”, în loc să răspundă pozitiv apelurilor repetate lansate de CJ pentru terminarea lucrărilor la Spitalul Municipal.

Ne-am angajat să suportam 50% din cheltuielile cu operaționalizarea şi punerea în funcțiune a spitalului, dar preocuparea lor nu a fost combaterea pandemiei, ci organizarea de festivaluri de tocat bani publici. În caz că CJSU nu e în stare să-l trezească pe Viziteu la realitate, solicit imperativ operaționalizarea cortului de la Baza Letea pentru care guvernul PNL a cheltuit 3 milioane de euro, fără ca acolo să fie tratat vreun caz Covid, de un an şi jumătate de când a fost instalat.

Şi pentru că Viziteu a descoperit – cu 3 ore înainte de conferința sa de presă de azi – paturi covid prin Spitalul Municipal, voi sesiza instituțiile abilitate ale statului pe acest subiect, întrucât la CJ Bacău nu există nicio adresă de la Primărie în acest sens.

Când miza este viața oamenilor, nu ne jucăm cu vorbele şii declaratiile, iar zădărnicirea combaterii pandemiei este o crimă împotriva sănătății publice. Prin afirmațile nesăbuite ale unor decidenți care ar trebui să aibă proprietatea termenilor, se pune o nejustificată presiune pe personalul medical și așa întins la maxim, raportat la posibilitățile operaționale ale SJU.” a spus Valentin Ivancea


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.