Valentin Ivancea, dupa ce administratia Viziteu nu a finalizat proiectele pe fonduri UE si trebuie sa achite lucrari din banii bacauanilor : Tot ce s-a intamplat in acesti patru ani este incompetenta, lipsa de cunoastere si pe alocuri rea vointa!

7

Miercuri, presedintele CJ Bacau – Valentin Ivancea – candidat pentru functia de primar al Bacaului din partea PSD-PNL si Lucian Bogdanel – candidat pentru postul de consilier local si viceprimar au sustinut o conferinta de presa la sediul PSD Bacau, in care au vorbit despre fraudele cu fonduri europene din Primaria Bacau si despre proiectele ratate de administratia Viziteu.

Administratia Viziteu a venit la conducerea municipalitatii avand deja semnate proiecte europene in valoare de 60 de milioane de euro de la vechea administratie. Cu toate astea, nu a reusit sa le finalizeze si – mai mult – a pierdut bani europeni, multe dintre lucrari executandu-se pe bugetul local.

In urma cu cateva zile, ADRNE a instiintat Primaria Bacau ca mai multe investitii din cadrul proiectelor pe mobilitate urbana nu vor fi decontate, intrucat nu au fost respectate conditiile din proiect:

Ivancea: Tot ce s-a întâmplat în acești patru ani este incompetență, lipsă de cunoaștere și pe alocuri rea vointa

Autoritatea POR a impus plata unor sume considerabile din proiectele europene gestionate de primărie. Sunt proiecte preluate de la fosta administrație, în valoare de 60 milioane de euro, care nu au fost implementate în cei trei ani, sub administratia Viziteu. Acum s-a trecut la noul exercițiu financiar, iar aceste proiecte vor fi finanțate din bugetul Bacăului – adică din banii băcăuanilor. Primăria este obligată să excludă anumite cheltuieli, deoarece în procesul de verificare nu au fost respectate criteriile de eligibilitate conform normelor UE. Suma totală se ridică la 800.000 de euro (aproximativ 4 milioane de lei).

Întrebarea mea este: A finalizat Viziteu vreun proiect? A început vreun proiect și l-a terminat?

Lucrările desfășurate în Municipiul Bacău afectează aceste proiecte din cauza decontărilor nelegale – cum ar fi traseu nemotorizat sud, traseu nemotorizat centru-insula și alte proiecte referitoare la pistele de biciclete. A fost o practică comună încercarea de a deconta lucrări neeligibile, adică bani care vor fi achitați din fonduri publice. Noi nu vom gira incompetența. Azi, edilul dorește să ceară în Consiliul Local să fie achitate aceste sume, în condițiile în care sunt anchete în desfășurare. Mai mult, 30 de milioane de euro vor fi suportate de băcăuani. Proiectele începute în 2019 trebuiau finalizate până la 31 decembrie 2023. Demagogia lui Viziteu arată că ei doar cheltuie banii băcăuanilor, când aveau posibilitatea să achite aceste lucrari din fonduri europene, nu din bugetul local.

După 9 iunie nu voi lăsa lucrurile să se desfășoare ca până acum. Voi face lumină și vom vedea ce este legal și ce nu. Tot ce s-a întâmplat în acești patru ani este incompetență, lipsă de cunoaștere și pe alocuri rea vointa.” a transmis Valentin Ivancea

Lucian Bogdanel : Nici unul dintre proiectele aflate în implementare nu aparține actualei administrații. Este inadmisibil să intri în mandat cu 60 de milioane de euro și să nu implementezi acești bani

In timpul mandatului sau de prefect, Lucian Bogdanel, a declarat de nenumarate ori ca lucrarile executate din fonduri UE nu respecta conditiile impuse in contract. Bogdanel a vorbit despre strazile care ar fi trebuit asfaltate doar in intersectii – conform proiectului SMT – insa s-au asfaltat in totalitate, cu un asfalt mult mai subtire, depre lucrarile facute la caiet si despre banii europeni pierduti de Viziteu:

Cele două adrese POR vizează facturi din decembrie. Noi am anunțat încă de atunci despre asfaltarile necorespunzătoare și despre așa-zisele lucrări de pe coridoarele nemotorizate. La Primăria Bacău s-a stat degeaba trei ani, au realizat că pierd fondurile europene și domnul Viziteu și echipa sa au dat drumul la o “tombolă” cu fonduri europene. Au admis orice factură, indiferent dacă avea sau nu documente justificative.

Cand a procedat legal domnul Viziteu? Când a asfaltat toată strada, sau acum când se decopertează doar intersecțiile?

Nici unul dintre proiectele aflate în implementare nu aparține actualei administrații. Este inadmisibil să intri în mandat cu 60 de milioane de euro și să nu implementezi acești bani. Conform contractului semnat chiar de el, in campania electorala din 2020, Viziteu trebuia să-și depună demisia, nu candidatura.” a precizat Lucian Bogdanel

Problema pretului la apa – subiect de campanie electorala

Ivancea: „Primarul este patronul CRAB cu 52% din acțiuni și avea posibilitatea prin vot să blocheze acest lucru”

Un subiect intens discutat in aceasta campanie electorala a fost pretul apei din Municipiul Bacau. Ivancea a precizat ca Primaria Bacau are 52% din Compania de Apa si putea bloca aceasta marire:

Este pe filmare, in sedinta, cand a propus (primarul Viziteu) aceasta marire. Primarul este patronul CRAB cu 52% din acțiuni și avea posibilitatea, prin vot, să blocheze acest lucru. Mai mult, trebuia să se concentreze pe investițiile in infrastructura de apă pentru a reduce pierderile, care sunt de peste 60% în municipiul Bacău. De exemplu, desi i s-a spus, nu a luat în calcul că în Serbănești s-a asfaltat, dar nu s-a schimbat conducta. A avut 10 milioane de euro prin programul Anghel Saligny, bani deja alocați, insa nu i-a luat.” a explicat Ivancea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

7 comentarii

  1. Puteți să vă aliați cu 10 partide că nu mai câștigă PSD primăria Bacău în următorii 12 ani. A demonstrat ultima oară Necula ce poate face PSD , nu mai e nevoie de alt mincinos.

    • Știm disperarea usr . 4 ani irosiți și 30 mi-l euro pierduți prin incompetenta usr. Din fericire sa întors .uia acasă în USR și sa jurat ca nu mai pleacă de acasă….ca în lume sunt oameni rai .

  2. Viziteu e disperat se vede din postari,probabil se afla mult in spate.Bacauanii au fost pacalit cu fantasmagorii in 2020 iar acum s-a incercat prin fb si desene.Azi,pe strazi vezi numa gropi,parcuri,stadion,teatru,totul in paragina

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.