Valentin Ivancea : Doamna Violeta, asistent maternal de 20 de ani, prin nume, afecțiune și dedicare a fost o floare pentru cei 20 de copii pe care i-a îngrijit de-a lungul timpului

0

Presedintele CJ Bacau si candidat pentru functia de primar al Bacaului – Valentin Ivancea – a vizitat-o de Florii pe doamna Violeta Simon, aistent maternal de 20 de ani in cadrul DGASPC. In lunga sa cariera, doamna Valentina a avut grija de 20 de copii, cu multa atentie si daruire :

Doamna Violeta Simon, asistent maternal profesionist în cadrul DGASPC Bacău de 20 de ani, prin nume, afecțiune și dedicare a fost o floare pentru cei 20 de copii pe care i-a îngrijit de-a lungul timpului. Suflete care nu au fost primite cu bucurie de propriii părinți, suflete abuzate, agresate și date apoi în grija statului au găsit în casa mamei Violeta mângâiere și dovada că viața poate fi, de fapt, iubire și frumos. Mi-am dorit ca, astăzi, în Ziua Sfântă a Floriilor, când își serbează ziua de nume, să îi arăt prețuirea pentru întreaga sa activitate. Deși eu mi-am propus să o surprind, dânsa a reușit să mă impresioneze.

Împreună cu Amador (5 ani) și Crina (1 an și jumătate), copiii pe care îi are acum în plasament, mi-au oferit o dovadă neprețuită a faptului că putem schimba radical viețile celor din jur. La pierderea primului soț, copiii pe care îi avea în îngrijire i-au dat forță pentru a depăși drama personală. Apoi, pentru fiecare suflet care i-a călcat pragul, dânsa a fost licărul de speranță și elementul decisiv care a demonstrat că orice este posibil prin iubire.Micul Amador, în urmă cu un an, a fost găsit dormind pe scări, locul care îi era rezervat de familia naturală pentru fiecare noapte… Chiar și după ce a ajuns la asistentul maternal Violeta, o lungă perioadă i-a fost greu să doarmă în pat, să accepte o normalitate. Deși era încadrat în gradul de handicap I grav, diagnosticat cu anomalii congenitale multiple, megacolon operat și retard psihic moderat, astăzi, nu am văzut nimic din toate acestea la copilul care este extrem de dezinvolt, isteț și foarte curios. Totul, datorită implicării și încăpățânării mamei Violeta.

Motivată de dragostea și compasiunea pe care întotdeauna le-a avut față de copiii care nu au avut șansa de a crește alături de părinți, pe Ionuț Petru, diagnosticat cu retard psihic ușor, l-a adoptat în urmă cu mulți ani. Astăzi, tânărul de 20 de ani este angajat la o societate băcăuană și spune că sprijinul asistentului maternal a fost definitoriu pentru ca el să reușească să își facă un rost în viață. Un proverb indian spune: “Toate florile de mâine se află în semințele de azi.” Cu prețuire, mă gândesc la toți cei care au grijă și cultivă aceste semințe cu iubire, precum doamna Violeta.” a transmis Valentin Ivancea

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.