
După o lună iulie fără excese termice importante, România se pregătește pentru un val de căldură care va începe în vestul țării și se va extinde treptat către celelalte regiuni.
Până la 27 iulie 2026, temperatura medie la nivel național a fost de 20,2 grade Celsius, cu 0,1 grade sub media perioadei 1991–2020. Valorile sunt mai scăzute și comparativ cu ultimii trei ani, când au fost înregistrate abateri termice pozitive.
Începând de joi, 30 iulie, un val de aer foarte cald din nordul Africii va ajunge în România. Primele temperaturi caniculare vor fi înregistrate în Banat și Crișana, unde maximele vor ajunge la 35–36 de grade. Vineri, 31 iulie, temperaturile pot urca până la 37–38 de grade, iar izolat chiar la 39 de grade.
În weekendul 1–2 august, canicula se va menține în vestul țării și se va extinde local în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Moldova. Disconfortul termic va fi tot mai accentuat, mai întâi în regiunile vestice, apoi și în restul țării.
În vest, temperaturile maxime ar putea rămâne în jurul valorilor de 38–39 de grade până în jurul datei de 6 august. În sudul țării, canicula se va intensifica începând cu 3 august și ar putea persista până în jurul datei de 9 august.
Valul de căldură va atinge, cel mai probabil, intensitatea maximă în perioada 3–6 august.
România s-a mai confruntat cu episoade severe de caniculă în luna august. În 2024, la Zimnicea au fost înregistrate 41,1 grade, în 2017 temperatura a ajuns la 42,2 grade la Calafat, iar în 2012 s-au măsurat 43,5 grade la Giurgiu.

