Vadim Tudor, OUT din Europa. BEC a respins ambele liste depuse în numele PRM

0


Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidaturile la alegerile europarlamentare depuse în numele PRM atât de Gheorghe Funar, cât şi de Corneliu Vadim Tudor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, lista de candidaţi depusă de Corneliu Vadim Tudor în numele PRM a fost respinsă după ce a fost analizată pe fond, iar cea depusă de Gheorghe Funar a fost respinsă pentru că acesta nu avea calitatea pentru depunerea de candidaturi în numele PRM.  „Candidez de 22 de ani, dar niciodată nu s-a căutat nod în papură ca acum şi nu s-au inventat atâtea chiţibuşuri birocratice. Ştiu că PSD încearcă în disperare să elimine PRM din alegeri. S-au căutat cu lumânarea nişte nepotriviri şi neconcordanţe în listele cu susţinători. Când e o întreprindere care angrenează zeci, sute de mii de oameni, mai sunt şi greşeli. Noi am depus 222.000 (de semnături – n.r.), ei ar fi găsit vreo 28.000 de greşeli atât de grave să le respingă în bloc. E un ordin politic”, a apreciat Corneliu Vadim Tudor.

Mai multe persoane respinse de Biroul Electoral Central (BEC) in ceea ce priveste candidatura la alegerile europarlamentare au anuntat ca vor contesta decizia in instanta. Printre acestea se numara candidatii independenti Danut Liga si Stelian Fuia, care au venit, joi dimineata, la sediul BEC, arata Antena 3. Cei doi au spus ca hotararea BEC este nedreapta si ca institutia cauta in mod expres nereguli in cazul formatiunilor mici cu scopul de a le face loc partidelor mari. Danut Liga, care s-a inscris pe liste ca independent, sustine ca in ceea ce il priveste a fost vorba despre o eroare, adaugand ca nu i se pare corect fara de cele 100.000 de persoane care au semnat pentru el.

De asemenea, fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, care in prezent este presedintele Aliantei Nationale a Agricultorilor, a mentionat ca va ataca in instanta decizia BEC. „Vom ataca in justitie, ce se intampla e un atentat la democratie”, a acuzat Fuia. Si Mircea Diaconu a spus ca va contesta la Tribunalul Bucuresti decizia BEC de a-i respinge candidatura ca independent pentru un loc in Parlamentul European (PE). Toti cei care vor sa conteste in instanta hotararile BEC o pot face dupa publicarea motivatiei. Institutia mai are timp pana sambata sa stabileasca admiterea sau respingerea candidatilor, iar instantele trebuie sa solutioneze in regim de urgenta contestatiile, adica in cel mult doua zile. Urmeaza ca, pana pe 16 aprilie, candidaturile sa fie definitivate.

Candidatura principalelor forte politice a fost admisa, miercuri, de Biroul Electoral Central. Astfel, au voie sa intre in alegeri urmatoarele partide/aliante:

– Alianta PSD-UNPR-PC

– PNL

– UDMR

– PDL

– Admitere partiala PNTCD ( pozitia a 3-a de pe lista a fost invalidata pentru ca Maria Stavrositu nu a depus declaratia privind colaborarea/necolaborarea cu Securitatea)

– PMP

– PPDD

– Forta Civica


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.