Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, împreună cu polițiștii din Moinești au desfășurat activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, urmărit la nivel internațional.
Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franţa, prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operațiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupție activă în bandă organizată și pasivă comisă în bandă organizată, fapte prevăzute de Codul penal francez.
Persoana urmărită a fost escortată şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerată în Arestul I.P.J Bacău.
În continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze.
Banda „Scorpionii” a obtinut peste 1 milion de euro din aceasta activitate
Banda „Scorpionii” este formată din români, explică cotidianul parizian, care practică jocul de alba-neagra, interzis pe drumurile publice. Această escrocherie necesită mai multe persoane: un maestru de joc care manevrează cărți, sau cupe și o minge, și „baroni” sau „baronese” care se prefac că joacă. Scopul este de a atrage turiștii și de a-i determina să parieze.
Banda și-a luat numele de la scorpionul tatuat pe gâtul liderilor grupului. Potrivit AFP, ei au obținut peste un milion de euro pe an din această activitate, cu până la 20 de mese de joc pe zi, fiecare aducând până la 3.000 de euro. Câteva sute de mii de euro și dolari au fost confiscate de anchetatori.
Peste o sută de polițiști au fost implicați în raid, inclusiv membri ai Brigăzii Naționale de Cercetare și Intervenție și ai Raidului. Printre cei arestați se numără doi deputați, șapte locotenenți, un colector, directori de „sector”, directori de „masă” și mai mulți „baroni”, potrivit Le Parisien. Iubita șefului bandei, care se află în România, este unul dintre locotenenții arestați.
Sursa: stiridiaspora.ro