UPDATE Oficial. Martisoarele si florile NU sunt interzise de 1 si 8 Martie. Ministerul Educatiei recomanda „prudenta”

0


UPDATE: Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare, arată oficial instituția într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Acesta vine la scurt timp după ce ministrul Sorin Cîmpeanu făcuse la un post TV anunțul prin care l-a contrazis pe secretarul de stat Sorin Ion, care afirmase că mărțișoarele și florile de 1 și 8 mai nu sunt în conformitate cu legea.

–––––––––––––

Un ordin care provoaca mii de reactii de toate felurile in spatiul public a aparut astazi. Elevii nu vor mai putea duce la scoala flori si martisoare de 1 si 8 martie. Interdicția care privește „schimbul de obiecte personale” este prevăzută în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății și nu prevede excepții.

Decizia a fost confirmată pentru Europa Liberă de secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, care susține că se pot oferi felicitări și mărțișoare virtuale. Ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial pe 5 februarie, chiar înainte de reluarea fizică a cursurilor și se referă la aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

„Trebuie să respectăm legea, așa cum este. Nu cred că cineva va da o derogare de la ordinul comun și să spunem că se interzice schimbul de obiecte persoanele, mai puțin mărțișoare și flori. Știu, o să părem antipatici, dar, în primul rând, noi discutăm despre protecția și sănătatea copiilor, a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, pentru Europa Liberă.

Sursa: Europa Libera


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.