Un taximetrist a lovit un pieton pe trecere si a fugit de la locul accidentului

1

La data de 27. 05.2013, în jurul orei 17.30, B. Ionuț, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism taxi pe strada Mircea Eliade din municipiul Bacău,  la trecerea de pietoni din apropierea intersecţiei cu strada Milcov l-a surprins şi accidentat pe S. Ioan de 66 de ani, din Bacău care traversa strada pe marcajul de trecere pentru pietoni.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar ulterior la solicitarea polițiștilor s-a prezentat la Sediul Poliției Municipiului Bacău, în jurul orei 18.30.

Bărbatul de 66 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

Atât victima evenimentului rutier cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat  pentru victimă și negativ pentru conducătorul auto. Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea la faţa locului.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. nu-i adevarat dom’le dezinformati populatia, pietonu era beat si a cazut in fata masinii taximetristului, nici vorba sa-l fi acrosat(atins,accidentat). CORECTATI ARTICOLUL, taximetristul e nevinovat. FREE GIGI!

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.