La data de 3 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Cluj-Napoca, într-un caz de pornografie infantilă.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, un bărbat, de 22 de ani, din județul Bacău, ar fi obținut și distribuit, prin intermediul unor aplicații de mesagerie online, mai multe materiale cu caracter pornografic.
În urma percheziției, au fost ridicate un telefon mobil și un laptop, care ar fi conținut 11 fișiere tip imagine și 15 fișiere video, reprezentând materiale pornografice cu minori.
La data de 8 martie a.c., procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
În cursul zilei ieri, 9 martie, Tribunalul Cluj a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj.