La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în comuna Săucești un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.
În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii și cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.
De asemenea, în urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor un cântar electronic ce prezenta urme de substanțe vegetale.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.