La data de 19.09. 2012, P. Tiberiu, de 42 de ani, din comuna Motoșeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 241, în interiorul comunei Glăvănești, s-a angajat în efectuarea unei depășiri a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de către C. Gheorghe, de 43 de ani, din comuna Găiceana. În urma impactului, cei doi conducători auto și cei trei pasageri din autoturismul condus de P. Tiberiu au suferit vătămări corporale și au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău.
Conducătorii celor două autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,27 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru P. Tiberiu și 0 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru C. Gheorghe.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări față de P. Tiberiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
