În această dimineață, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Stefan Cel Mare ” Bacău au fost ,,îngeri păzitori” pentru un pui de lebădă, care se afla în pericol de a fi călcat de masini pe o stradă din localitatea Găiceana, din cauza traficului intens.
Colegii noștri, plutonier adjutant șef Teletin Tudorel și plutonier adjutant Blănaru Ionel au avut parte de o altfel de misiune. Aflați în timpul serviciului pe raza localității Găiceana au observat puiul de lebăda în mijlocul străzii.
Atunci când l-au văzut și-au dat seama ca ceva nu este în regulă cu el și s-au apropiat pentru a-l prinde. „Am luat puiul de lebadă din stradă și imediat am solicitat sprijin pentru a fi transportat la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB), instituție care acționează pentru conservarea speciilor de faună sălbatică și a habitatului lor. Cel mai probabil stolul de lebede a plecat, iar acest pui a rămas în urmă. Mă bucur că am fost omul potrivit la locul potrivit și am reușit să-l salvez”, a precizat Tudorel.