Un preot a murit într-un incendiu izbucnit în Onești. Locuința a fost distrusă de flăcări

0

Un incendiu violent izbucnit în noaptea de 15 spre 16 aprilie, în municipiul Onești, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 66 de ani, preot pensionar, cunoscut în comunitatea din cartierul Slobozia.

Potrivit informațiilor, locuința în care se afla părintele Clement Popa a fost cuprinsă rapid de flăcări. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Onești, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o casă cu regim de înălțime parter și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Exista suspiciunea că în interior s-ar afla persoane surprinse de incendiu.

În urma intervenției, pompierii au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat. De asemenea, o femeie de 53 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Onești.

Părintele Clement Popa era recent pensionat, după aproape patru decenii de activitate în slujba comunității, dar continua să participe la viața religioasă a parohiei. În tot acest timp, a rămas o prezență constantă în rândul enoriașilor, implicându-se în momentele importante ale comunității.

preot incendiu
Clement Popa

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.