Potrivit G4media, Un pod CFR aflat in orasul Targu Ocna se afla intr-o stare vizibila de degradare, fiind sustinut cu ajutorul unor lemne. Podul se afa pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna şi este tranzitat zilnic de zeci de trenuri.
Localnicii din zona au facut mai multe sesizari, speriati fiind de o posibila tragedie. Cu toate acestea, CFR i-a asigurat ca totul este in regula.
Într-unul dintre răspunsurile primite de curând de la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A., scrie negru pe alb că pe raza localităţii Târgu-Ocna nu există niciun pod care să pună în pericol siguranţa trenurilor.
„Personalul Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna, unitate pe raza căreia se află porţiunea de linie de cale ferată la care se face referire, efectuează periodic, în conformitate cu instrucţiile de serviciu şi dispoziţiile în vigoare, verificările specifice pentru toate podurile care prezintă defecte. În urma acestor verificări, personalul de specialitate a raportat faptul că, pe raza oraşului Tg. Ocna nu există niciun pod cu pericol de prăbuşire sau care să pună în pericol siguranţa trenurilor. Dorim să asigurăm petentul că depunem toate eforturile necesare pentru deservirea, în cele mai bune condiţii, a publicului călător”, se precizează în răspunsul CFR primit pe 20.01.2023 de unul dintre locuitorii oraşului Târgu-Ocna care a sesizat problema.