Omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut pentru activitatea sa de antrepriză în consultanță și dezvoltări imobiliare, și-a exprimat opțiunea de a cumpăra un teren de peste 10 hectare în regiunea Moldovei pentru un al doilea proiect ce ar putea fi dezvoltat prin noua sa companie Element Industrial. Bacău este o opțiune pe masa investitorului.
Disponibilitatea forței de muncă a fost un argument favorabil dezvoltării de proiecte logistice în Moldova printre marii jucători din domeniu, precum CTP sau P3, însă lipsa șoselelor de mare viteză îi ține încă departe de această zonă și grupați în jurul Bucureștiului sau în Transilvania. Un pas important a fost făcut recent de retailerul german Lidl, care a inaugurat în apropierea orașului Roman cel de-al cincilea său centru logistic din țară și primul din estul țării. La fel, Profi are închiriat un centru logistic de la WDP tot lângă Roman.
In strategia de dezvoltare a companiei Element Industrial, înființată de Ionuț Dumitrescu și managerul Muler Onofrei, zona Moldovei reprezintă o opțiune concretă. Lipsa competiției și disponibilitatea forței de muncă fiind argumente puternice.
Sursa: profit.ro