Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat emiterea Autorizației de Construire necesară începerii lucrărilor pe un nou tronson de autostradă, respectiv Lotul 2 Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) din cadrul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A13). Acesta devine astfel al doilea lot, din cele patru, pe care vor demara efectiv lucrările de execuție.
Potrivit autorităților, ordinul de începere a lucrărilor a fost stabilit pentru data de 7 mai 2025, iar durata contractuală de execuție este de 36 de luni. În această perioadă, constructorul va realiza o serie de lucrări esențiale pentru finalizarea tronsonului, printre care:
- 🔹️ Construirea a 19,9 kilometri de autostradă;
- 🔹️ Executarea a 25 de structuri (poduri, pasaje și viaducte);
- 🔹️ Amenajarea unui nod rutier complex în zona Avrig-Mârșa.
Pregătirile de șantier sunt deja finalizate, fiind create condițiile necesare începerii lucrărilor:
- ✅️ A fost finalizată organizarea de șantier;
- ✅️ Drumurile tehnologice de acces sunt pregătite;
- ✅️ Stațiile pentru producerea betonului sunt instalate;
- ✅️ Depozitele de agregate au fost constituite pentru a asigura stocurile inițiale necesare.
Valoarea contractului se ridică la 1,54 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Lotul 2 face parte din Autostrada Sibiu – Făgăraș, componentă a viitoarei autostrăzi A13 Sibiu-Făgăraș-Brașov-Bacău, o investiție majoră în infrastructura rutieră care va conecta sudul Transilvaniei cu Moldova. Traseul acestui tronson pornește din apropierea localității Boița și se încheie în zona Municipiului Făgăraș.
Toate cele patru loturi ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș, însumând 68 de kilometri, au fost câștigate de compania turcă Makyol, care se angajează la un ritm susținut de execuție, sub monitorizarea autorităților române.
