Un membru al unui Birou Electoral din Targu Ocna, prins avand asupra sa buletine gata stampilate

0

Un membru al unui Birou Electoral al unei sectii de votare din Targu Ocna, judetul Bacau a fost prins avand asupra sa mai multe buletine de vot gata stampilate.

Am fost sesizați că unul dintre membrii biroului unei secții de votare, reprezentant al unui partid, a fost surprins cu buletine de vot gata ștampilate. Am anunțat poliția și în acest moment se derulează cercetări„, a declarat președintele BEJ Bacău, Ovidiu Pralea.

Cel mai probabil, persoanei în cauză i se va întocmi dosar penal pentru tentativă de fraudă, ori va primi o amendă contravențională.

„Inspectoratul de Poliție Județean Bacău efectuează cercetări cu privire la încălcarea prevederilor art 55 alin. 1 din Legea 3/2000, respectiv „tipãrirea si utilizarea de buletine de vot false, introducerea in urna a unui numãr suplimentar de buletine decât cele votate de alegatori sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale”.

I.P.J Bacău a fost sesizat cu privire la faptul că un membru al comisiei electorale al secției de votare nr. 213 din localitatea Tg. Ocna avea la el o cutie în care se aflau 8 buletine de vot.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub supravegherea procurorilor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să dosarul să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unității de parchet competente. ” Comunicat Politia Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.