Un copil de un an jumate a cazut de la etajul 9 al unui bloc din Bacau

0

Un copil de un an şi jumătate, din municipiul Bacău, a fost transportat în stare gravă la spital, marţi, după ce a căzut de la etajul al nouălea al blocului în care locuia, poliţiştii deschizând o anchetă pentru a stabili cum a avut loc incidentul.

Lăsat nesupravegheat de către mama sa, care se afla în locuinţă în momentul producerii incidentului, copilul s-ar fi urcat pe pervazul ferestrei de pe un pat aflat în apropiere, ulterior el căzând. Accidentul s-a petrecut la un bloc de pe strada Republicii din Bacau.
În urma impactului cu solul, băieţelul a suferit numeroase traumatisme, însă a supravieţuit.

Mai mulţi trecători au sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi au solicitat intervenţia unei ambulanţe, care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

„Copilul se află internat la Terapie Intensivă, starea sa fiind una gravă. Băieţelul este stabil hemodinamic, respiră singur, fără ajutorul aparatelor, însă prognosticul este rezervat, în condiţiile în care a suferit multiple fracturi, de bază de craniu, orbită şi membre, precum şi traumatism abdominal”, a declarat, marţi, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.