Un copil de 2 luni din Bacau, diagnosticat cu rujeola, a fost adus la Spitalul din Iasi

0

Miercuri, un copil de 2 luni din Bacau, diagnosticat cu rujeola, a fost adus la  Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, dupa ce a fost diagnosticat cu rujeola.

Managerul Spitalului de Boli Infectioase din Iasi, prof.univ.dr. Carmen Dorobat, a declarat, miercuri, ca bebelusul este internat la terapie intensiva si respira cu ajutorul aparatelor.

„Au fost mai multe cazuri de rujeola internate la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi in ultima perioada. In ultimele doua-trei saptamani au fost patru cazuri din judetul Bacau. Din nefericire, in ultimele 24 de ore am dat un aviz de transfer pentru un copil de doua luni, cu insuficienta respiratorie acuta din cauza rujeolei. In prezent se afla internat la terapie intensiva, la noi. Este clar ca este o urmare a unei actiuni de nevaccinare la nivelul populatiei. La nivelul copiilor de sub 6 luni inseamna ca nici mama nu a fost vaccinata. Daca ar fi fost vaccinata, ar fi primit anticorpii protectori de la mama. A fost o perioada lunga in care populatia nu s-a vaccinat”, a declarat dr. Carmen Dorobat.

Sursa: agerpres.ro

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.