La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, pe raza localităţii Măgura.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din comuna Măgura, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula în faţa sa, condus de o femeie de 37 de ani, acesta din urmă fiind proiectat în alt autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani.
În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 44 de ani, acesta a indicat valoarea de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalţi doi conducători auto nu se aflau sub influenţa alcoolului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.