Un incident s-a produs sâmbătă, 11 ianuarie, în localitatea Costișa. Potrivit informațiilor transmise de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 09:00.
Victima, un bărbat de 52 de ani, prezenta o plagă împușcată la nivelul gambei. La fața locului a intervenit un echipaj medical cu medic, care i-a acordat îngrijiri de urgență și l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, pentru investigații și tratament.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Neamț au precizat că bărbatul este domiciliat în județul Bacău și participa la o vânătoare de iepuri autorizată. Din primele verificări rezultă că rănirea s-ar fi produs accidental. Arma implicată era deținută legal, la fel ca și celelalte arme aflate în dotarea participanților la acțiune.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

