Poliţiştii au depistat şi identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi provocat accident şi ar fi părăsit locul faptei. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
La data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 23.40, Poliţia municipiului Bacău a fost sesizată cu privire la faptul că ar fi avut loc un accident de circulaţie pe strada Oituz din localitate, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul accidentului.
Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, un bărbat de 35 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oituz a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie şi şi-a continuat deplasarea, părăsind locul faptei.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi poliţişti care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi nu au necesitat internarea.
Poliţiştii s-au mobilizat deîndată şi, în mai puţin de 24 de ore, au depistat şi identificat conducătorul auto care ar fi provocat accidentul. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.