La data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 22:00, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Târgu-Ocna, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 35 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.
Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior conducătorul auto a fost transportat la spital pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.