Un băcăuan de 38 de ani, bănuit că ar fi sustras dintr-o farmacie, în mai multe rânduri, produse naturiste și cosmetice, a fost arestat

0

Polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au efectuat cercetări pentru identificarea unei persoane care ar fi sustras bunuri dintr-o farmacie din muncipiul Bacău, în valoare totală de aproximativ 2600 de lei.

La data de 12 ianuarie a.c., în caza autorizațiilor polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare în municipiul Bacău, ocazie cu care a fost identificat un bărbat de 38 de ani, bănuit de comiterea faptei și au fost ridicate mijloace materiale de probă.

Din cercetări a rezultat că în luna ianuarie în patru zile diferite, în timpul programului de funcționare al farmaciei, cel în cauză ar fi sustras de pe rafturi produse naturiste și cosmetice în valoare totală de aproximativ 2 600 de lei, produse pe care le comercializa ulterior la un preț mult mai mic.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 10%.

Față de bărbatul de 38 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.